M-am tuns
Să mai pot trăi, simți
Nostalgia anilor trecuți
Copilăria anilor pierduți.
E timpul cel ce ne conduce viața
Și nu ca melcul sau ca rața
Nu anii ce se duc sau nesimțirea
Sau gândurile prea sărate.
Și nici hârtiile care ne dădeau speranțe
Sau alea albe desenate cu modele
Ce ne sug din prietenii
Și ne dau să ne plantăm
Semințe de vicii.
Nici vorbele înmuiate în spirt
Sau toate vorbele din lume
Din rămășițele unor pretenții
Ce au meditat cu gândul meu.
E trist și amar și cald afară
Și marketing-ul ne dă câte-o culoare
În fiecare zi... Să mai putem, poate s-aprindem
O lumânare la cei vii!
Și îngerul ce ne păzește
Ar vrea să fugă uneori
Să îl numim puțin cam laș
Sau ăsta e destinul tuturor?
Și simt.. și nu e o glumă
Sau vreo rimă
Acum în ceas târziu în noapte
Că mă scurg încetișor
Sau timpul meu e prea înghețat
Și alunec
Și singura comoară ce a mai rămas și va rămâne
Ești tu...
Poezioara mea.
