Coșul cu deșertăciuni

Suntem simpli sau asta ne dorim

Să fim, în oglinda care ne salută zi de zi

Și o simțim ca pe un vechi prieten  
Sau ca pe un înger ce a obosit să tot 

Admire, ceva ce s-a topit

În frig, nu în culoare
În zeama trecutului prea strâmt
Prea bun, ca o capcană
Și totuși, coșul nostru este plin!

Ne naștem cu o stea în frunte

Și cu sortita ei în piept

Deși, e scurt drumul între ele

Ne pierdem în prea multe

Vise din vise scăldate-n

Dorințe legate,  înnodate 
Ale celor ce încă se simt simpli 
Ale celor cu vorbe prea înalte 

Cu voci pițigăiate 

Și râsete udate în melancolia mea 
Tăiată bucățele și așezată

În coșul meu, că de asta-i plin!

Măști transparente ce numără

Stelele, în fiecare noapte

Cu zâmbet desenat de vânt

Atât le-a mai rămas și nu mai speră

La niște șoapte sau la vreun cuvânt 
Și ele au tot coșul plin!

Între noi

Între noi

Sunt șoapte, speranțe și vise 

Oameni noi și vechi

Copii mici și mari 

Femei multe și niciuna.
Mașinile trec în grabă 

În același sens în fiecare zi

Grăbite, nervoase, gălăgioase 

Ude de ploaie, încinse de caniculă

Îndrăznețe în răcoarea nopților 

Și timide ca zulufii unei blonde

Dimineața.

  

Între noi,

E o indiferență cronică

Nu are leac și nici dorință

Și totuși, avem noroc 

Chiar dacă-i schimbătoare

Rămâne fermecătoare 

Cu distanța stăm bine

E incalculabilă 

Se măsoară în decenii

Dinozauri și flori de colț 

Se învechește, apare mucegaiul

Se poartă acum 

Și peste 205 ani.

  

Între noi

Doar flori și rău de mare 

Nu e de ajuns

Pentru că ea e de neatins

Și totuși sapă o potecă

De când o știu 

Să ajungă în colțul

De unde pornesc

Și se împlinesc

Visele.

Și acum vei zâmbi

Pentru că îți voi spune

Doar atât:

Trei cuvinte. Câteodată sunt prea multe

Câteodată ți-e prea lene să le spui

Dar nu uita că ea va exista

Cât vom exista noi, și eu

Și tu... e umbra ta

E momentul ăla

Când tăcerea vorbește

Între noi.