Mi-e dor să scriu emoții
Pe hârtie albă, creponată
Cu cerneală albastră, iute
Ca gândul meu nocturn și sumbru.
Mi-e dor de versurile încrucișate
Stropite în valuri de căldură,
Ca un copil ce naște iluzii
Din idei somnoroase și reci.
Mi-e dor de clipele amorțite
Și pierdute-n literele
Ce se nasc în amurg...
Și doar sensul vieții mele să-și mai găsească locul
În suspansul unui vis, abia început.
Mi-e dor să mai aud sunetul cuvintelor
Ce cad pe un pian încins
De prea multă iubire și zgomot
Culoare și alb și negru
Și gri și roz și curcubeu,
Mi-e dor de azi, de ieri și de poimâine!
