Am învățat

Sunt mii de clipe ude în trecut
Și le tot spălăm cu vise
Am învățat că e prea greu
Să ștergem multe doar cu un burete.
Am învățat să mă îmbăt
În fiecare duminică cu vinul nostru sec
Al meu și al sufletului meu pereche
Să pot păși în lumea-n care
Savurez o bucurie nepătată.
Am învățat și parcă asta aștepți în fiecare zi
Să te trezești în melancolii furate
În diminețile puțin curtate
De oamenii dragi ție, dar prea departe
Să vrei să-nveți cum e cu viața
Din cărți prea fine, scrise cu litere groase
Umplute cu speranțe.
Am învățat că doar soarele
Îmi rămâne alături la fiecare răsuflare
Și aerul nefiresc și greoi mă mai ia de mână
Când mă târăsc în amintiri de poezie ruptă
Și ăsta ar fi doar prezentul însiropat în venin de suflet,
În prea multe gânduri și iluzii
Și în zâmbete mușcate de coșmarurile singurătății.
Ai început să simți că frica e prietena mea nouă
Dar nu e decât un fotoliu în care-mi odihnesc inima
Căci fiecare dragoste are frica ei
Și fiecare frică are fotoliul său.
Am învățat că doar din prezentul meu uscat
Poate să înflorească un viitor în doi, dar nu cu noi.

De azi

De azi e primăvară pe geam
Și în suflet încă e miros de iarnă
Într-un buchet cu petale mov
Am împletit prietenii cu o gărgăriță.

De azi șoaptele de alaltăieri au rămas o amintire
Rupte în bucăți de piele și
Sparte în cioburi de lacrimi
Și în suflet încă e miros de iarnă.

De azi aș vrea să-ți scriu cuvinte dulci
Dar nu găsesc decât amare
Mă scuzi că îndrăznesc să-ți spun și a treia oară
În suflet încă e miros de iarnă.

De azi zambilele din glastră
Au promis să mă însoțească
Pe drumul îmbibat cu nonșalanța
Unei primăveri născute într-un miros de iarnă.