Ascultă-ți pașii, lasă lumina să vibreze
Închideți gândurile într-o valiză și pleacă
Purtat de vânt, alintat de soare
Și clipa asta e trecătoare
Îți face o favoare
Ispita e fermecătoare
Dar doare
Mă vezi, te văd, dar nu e ce pare
În balanță ne punem inimile cu sare
Ne jucăm pe marginea prăpastiei
Și sufletele noastre sunt martori ca la
dinastie
Închid ochii și tresar fără mișcare
Sunt musafira vieții mele.
Și după colț mă așteaptă o trăsură
Să zboare, să alerge și să dispară
Departe în călătoria mea, a ta și a
altuia
În nori să se ascundă de furtuni
tropicale
În munți să se înfigă ca-ntr-o operă de
artă
În apele cele mai adânci să fie hrană
pentru alge
Și în mlaștinile secate de realitate să
se spele cu noutate.
Trăsura mă conduce la poarta castelului
stimei de sine
Să mă lase gaj peste noapte și luni, și
ani, și mai departe
Sunt musafira vieții mele.
Să evadez îmi construiesc un pod din
perle imaginare
Și aripi din praful rece și gol,
păstrat, ascuns și pătruns
În aerul ce îmi dă fiori ca o floare
Sufocată din grădina unei lumi, și-și
promite
Un loc mai bun între stele, în amurg.
