Răsărit

Gânduri ce privesc încet cerul
Buze galbene, tăcute, arcuite
Așteaptă spectacolul.

E vară afară, în suflet e ceață
Pe inimă plouă cu nisip
Suntem în deșert.

Nu e nimeni, suntem singure
Eu și patru umbre
Legănăm un cactus.

Dunele se gâdilă
În timp ce fredonez
Un cântec, o idilă. 

Vântul strigă norii
Și-mi ridică pălăria
Regele Soare s-a trezit!

Alaltăieri

Nici acum nu știu

Dacă te-am iubit vreodată 

Sau dacă a fost poate

O atașare toxică ca altădată.

  

E prea târziu să mai răspund

La o nouă întrebare 

Ce-mi mai apare

Din când în când, în gând.

  

Ai luat bine trenul

Ce a plecat din fața mea 

Nu-ți fie teamă să cobori 

La următoarea stație, ea te va aștepta.

  

Acolo, unde te-am crezut singur

Unde nu puteam să cred 

Că erai doar tu și crizele tale

Era și ea cu crizele ei.

  

E o nouă zi pentru mine

Tu ai rămas ziua de alaltăieri.

Destin

Am două palme
Și un gând

Zece degete
Dar doar cu trei
Scriu un cuvânt
Și-l subliniez cu un condei
Adânc.
Cu ochii verzi privesc uimirea
Dar las tăcerea
Să acopere peisajul crud
Încă rece și dur
Al meu și al primăverii
Vis trecut.
Nu poți să-ntorci
Timpul pierdut,
Dar poți să-l otrăvești
Și trecutul se va transforma
În fum. Și totul de pănă acum
Va fii un scrum
Cu care vom hrăni petalele
Unei flori ce poartă numele:
Destin.