Vreau să...

Vreau să mă simt în mângâierea ta
De altădată..
Vreau să mai adormim sub stele
Încă o dată.
Vreau să îți învârți gândurile grele
Ca o linguriță ce amestecă niște miere
În cana cu bucățile inimii mele.
Vreau să-mi spui povești
Fără sfârșit..
În zgomotul corzilor de chitară
Și să fugim pe meleaguri noi
Spre infinit.
Vreau să respiri aerul curtat de mare
Și în zbuciumul valurilor
Să mă auzi cântând ploilor
De vară..
Vreau să-ți mai spun
Că orice întâlnire de a ta cu mine
Întruchipată în altă simțire
Se va usca lăsând o urmă înfierbântată
Pe același geam din lemn sculptat
Cu o țigară...

Mi-e dor să mă gândesc...

Iarna a venit din nou
Cu tăcerea ei albastră,
Încărcată de nesomn.

Aburii, copii dimineții,
Din cafele negre, înveliți în glasuri
Se strecoară cam în grabă
Alergați de un duh amar.

Și cu toate astea, doar cerul
Mai alungă, din valiza sa
Câte un fulg sau doi
O pereche de fulgi noi
Reci și simpli, sufocați
De blestemul timpului.

Iarna a venit. Din nou
Pe crestele munților
Să se înfrupte cu tăcerea albă
A vocilor întreruptă de vânt,
De ploi, noroi și de prezent.

Nu te teme... E un plan al cerului
Să te arunce în prăpastie
Să-ți zâmbească a năpastă
Și în horă să te calce
Ca pe un mic trifoi. De bucurie,
De neuitare și de firesc,
Mi-e dor să mă gândesc...

Ea...

Se uită în oglindă,
Nu se recunoaște...

Au trecut prea mulți ani, pași,
Oameni, frunze, drumuri,
Picături de idei în firimituri
De vorbe și râsete bete...

Ea... e transfigurarea
În rochie neagră,
Strâmtă...