Îți spun: Adio!

Și asta sunt...

Mă zbat, tresar,

Îmi ascult inima bătând în zadar,

Dar mintea mă avertizează

Că e un alt joc, să-l fac să dispară.

Și nu e ușor, dar mă îmbăt să uit

În fiecare seară, să spăl un trecut

Ce-mi face rău și vreau să se dizolve

Ca o pastilă ce se topește

Într-un pahar cu apă amară.

Și nu-i ușor, să nu mai cred

Într-o amintire rară ce m-a salvat de la înec

Chiar dacă acum mă îmbrac în negru

Dar asta sunt, trăiesc, privesc și cad

În liniștea durerii, înfrângerii și a ta uitare.

Și ăsta e ultimul cuvânt,

Ultima strigare și ultima poveste

Ultima întâmplare,

Ultimul dans al gândurilor oarecare

Cu tine, tu, ție,
Îți spun: Adio!

Vineri

A fost joi, a fost și vineri
O dimineață și un buchet de iriși într-o vază
O idee într-o poveste de viață
Și o intersecție de zâmbete de greieri.

Și sunt cu tine acum și nu ne pasă
De vorbele spuse în acea după-amiază
De visele mele din nopțile cu ceață
Sau de gândurile tale din paharele cu gheață.

Și scriu scrisori, visez citate, proverbe și zicători
Pe un vapor, pe o mare înghețată mă văd acum
Cum hrănesc pescărușii și visele cu aceeași momeală
Și aștept o barcă să mă ducă pe malul meu vrăjit.

Decizie!

O hârtie curată,

Albă sau neagră

Mă ascultă acum

Și altă dată

Cum tu nu o faci

Niciodată!

Privesc peisajul

Și liniștea de lângă mine

E încă grăbită să ajungă

Acolo!

Stiloul e ocupat

Acum,

Ziua de mâine

Îl ține,

Să noteze niște file

Din creația

Vieții mele!

Si nu mai cred

În nimic,

Nici în lucruri,

Nici în oameni,

Nici în dorințe

Născute prematur!

Patru pereți goi,

O pernă și un geam

Mi-ar fi de ajuns

Pe viitor! 

Oare

Doar un fum
Si un parfum
Un sarut
Si un drum
O femeie
Si o idee
Nimic mai mult.

Într-o amorțire
S-a născut un vis
Dintr-o lacrimă
S-a născut un plâns
Dintr-un sentiment
S-a scris un fragment
Dintr-o rază 
S-a născut un soare
Dintr-un mugur 
A ieșit o floare.

Într-un borcan
Țin un gând
Și îl transform, 
În ghicitoare
Și te aștept să-mi spui
Ce mă frământă
Oare?!

Mă simt

Mă simt ca într-un peisaj

De iarnă

Puțin îndepărtată

Ca într-un tablou din sticlă

Cu o barcă pe un lac

Și o ceață pe o casă.

De fapt, e un tablou

Pe un perete alb

Ce mă privește atent

Și nu mă-ntreabă

De ce mă uit la el.

Mă simt cam tristă,

Părăsită și răpită

În casa de pe lac

Și barca mă așteaptă

Să mă conducă

Într-un sat tribal.

Era un vis și m-am trezit

Și am adormit la loc.

Și am visat din nou

Eram departe

În altă lume poate.

Stăteam legată

Într-o cușcă..

Și în jurul meu pluteau

Baloane de săpun

Cu toate dezamăgirile

Și tot ce am pierdut.

Și era întuneric, lună plină

Lupii parcă se auzeau

Gonindu-mi amintirile

În neant.

Și mă simt la fel

Tristă, părăsită și răpită.

Răpită de trecut

Părăsită de prezent

Și tristă într-un nou început.

Acum

Aș vrea să îți dorești

Să mă cunoști mai mult

Și poate acum o să te întrebi:

De ce?

Nimic din ceea ce părem

A fi nu suntem.

Nici în iubire sau război

Nu vreau să îmi ascund tăcerea.

Și cel mai rău moment pierdut

E nedreptatea ce s-a ivit

În noi.

Simțurile mi-au devenit goale,

Strâmbe și incolore,

Amare și prăfuite,

Ca niște sticle și pahare

Sparte și uitate într-o magie.

Doar timpul mi-a devenit sosie

Și parcă mă face să zâmbesc

Cândva uram să aștept

Dar totul are un preț și îl plătesc.

Cu vorbe fără sens, cu gânduri fărâmițate

Și cu neștiute fapte

Așa se întâmplă poate

Când cred că nu am suficientă dreptate.

Plătesc! În monezi de tristețe

Nu e ceva nou.

Până și ploaia de afară

Mă susține sau mă ține

Acum de mână.

Un joc...de șah!

Gândurile tale sunt ca un joc de șah:

Mă atragi și mă respingi și te vrei uitat

Vrei Regina, dar ataci încet și detașat.

Nu mai alerg în vise după tine, dar te-aș vrea oricând

Oriunde și oricât

Și nu știu să joc șah, ți-am spus că vreau să mă înveți!

Dar n-ai mai apucat. Și totuși gândurile mele nu știu să joace șah

În schimb, gândurile mele îți cântă la acordeon în fiecare clipă

Iar sunetul nu îl auzi, ești prea departe și se transformă

Zi de zi, în tutunul pe care-l arzi și tragi însetat.

Hai să dăm pionii la o parte, baby!

Pionii sunt flăcările încă aprinse din trecut

Hai să le stingem! Cu apă neîncepută sau cu saliva noastră

Vreau o altă poveste nouă, acum!

Vreau să simt cu buzele-mi moi și ude de plăcere

Trupul tău înmuiat în sângele ce-ți curge-n vene

Ce l-aș bea în fiecare dimineață amorțită de cine știe cine

Să renaștem din nou și ca niciodată un orgasm din multe sărutări nebune

Și vreau să te însiropez cu sucul meu îndulcit cu miere

Să ne transpunem pe o insulă pustie, doar noi doi și un nisip pe piele

Și soarele să ne hrănească simțurile, să ne dorim să se oprească timpul

Plăcerea ta să curgă ca o cascadă peste mine

Sau ca o ploaie de stele, comete și de toate

Știi că sunt egoistă și nu-mi pasă de nimeni, doar de tine

Și ca să închei cu această suferință demult iertată

Te anunț, ca avem un copil ce s-a născut deja, din jocurile noastre

Și numele i l-am ales doar eu, dar vreau să îl hrănești și tu

Pentru că e prezent și lângă tine și lângă mine

În același timp

Și el se numește, se află și este: instinctul!