Acum

Aș vrea să îți dorești

Să mă cunoști mai mult

Și poate acum o să te întrebi:

De ce?

Nimic din ceea ce părem

A fi nu suntem.

Nici în iubire sau război

Nu vreau să îmi ascund tăcerea.

Și cel mai rău moment pierdut

E nedreptatea ce s-a ivit

În noi.

Simțurile mi-au devenit goale,

Strâmbe și incolore,

Amare și prăfuite,

Ca niște sticle și pahare

Sparte și uitate într-o magie.

Doar timpul mi-a devenit sosie

Și parcă mă face să zâmbesc

Cândva uram să aștept

Dar totul are un preț și îl plătesc.

Cu vorbe fără sens, cu gânduri fărâmițate

Și cu neștiute fapte

Așa se întâmplă poate

Când cred că nu am suficientă dreptate.

Plătesc! În monezi de tristețe

Nu e ceva nou.

Până și ploaia de afară

Mă susține sau mă ține

Acum de mână.