Coșul cu deșertăciuni

Suntem simpli sau asta ne dorim

Să fim, în oglinda care ne salută zi de zi

Și o simțim ca pe un vechi prieten  
Sau ca pe un înger ce a obosit să tot 

Admire, ceva ce s-a topit

În frig, nu în culoare
În zeama trecutului prea strâmt
Prea bun, ca o capcană
Și totuși, coșul nostru este plin!

Ne naștem cu o stea în frunte

Și cu sortita ei în piept

Deși, e scurt drumul între ele

Ne pierdem în prea multe

Vise din vise scăldate-n

Dorințe legate,  înnodate 
Ale celor ce încă se simt simpli 
Ale celor cu vorbe prea înalte 

Cu voci pițigăiate 

Și râsete udate în melancolia mea 
Tăiată bucățele și așezată

În coșul meu, că de asta-i plin!

Măști transparente ce numără

Stelele, în fiecare noapte

Cu zâmbet desenat de vânt

Atât le-a mai rămas și nu mai speră

La niște șoapte sau la vreun cuvânt 
Și ele au tot coșul plin!