Legați la ochi
Fugim prin pădure
Sărim prin copacii
Adormiți fără cuvinte
Ce știu prea multe
Povești nemuritoare
Ca ciupercile
Mușcăm din ele să otrăvim
Miracolele.
Și nu sunt tristă
Dacă asta crezi
Azi mi-am cumpărat
O mască nouă
Zânele se transformă
În ce vor ele
Sau în ce le-a venit rândul
După atâtea somnifere
Luate.
Dacă ești fericit,
Te-aș întreba
Ce e iubirea?
Și s-ar face liniște
Ca-ntotdeauna...
Ești mai tăcut decât pietrele
Ce stau lipite pe o stâncă
Până la sfârșitul vieții lor.
Iubirea nu e o fantomă
Sau un sentiment obsedat,
E ca un colț de scaun
Bătrân, prea înțelept,
Plin de praf
Ce stă tăcut
Acolo unde l-ai lăsat
Ultima oară.
Ce întorsătură
Are viața ta
Să nu știi
Că se poate întâmpla
Ca niciodată să nu mai
Vezi...
Sclipirea ochilor mei
Culoarea pașilor
Și al zâmbetului
Ce te încuia
În sufletul meu și
Cheia o arunca
În coșmarul viselor
Amare...
Din labirintul sec
Al gândurilor tale.
Și acum te-aș întreba
Ce e iubirea?
Să-mi șoptesc singură
Tăcerea
Și să uit că mai exiști
Din când în când
În mintea mea sau
Pe pământ.
Te-aș așeza la o masă
Cu șapte scaune
Vechi și ude de prezența
Aerului ce te sufocă
Acum și mâine
Și pentru totdeauna
Să vrei să scuipi momentele
Mucegăite de vise grăbite
Plecate departe
Și oricât de uscat
Îți este sufletul..
Să-l leg cu o frânghie
Să îl trag înapoi, în feerie.
Și nici așa n-ai știi
Să-mi spui:
Ce e iubirea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu